Resurse pentru organizații

Mar 31, 2022

Cum să aduci organizațiile mai aproape de comunitate: promovează-ți serviciile și fă-ți cauza auzită

În contextul pandemiei COVID-19 apropierea față de comunitate poate fi o provocare chiar și pentru organizațiile non-profit, în special cele dedicate serviciilor sociale. Țînând cont de restricții și metodele de siguranță implementate pe parcursul anilor trecuți, a devenit din ce în ce mai greu să interacționezi cu grupurile țintă. Poate părea o provocare să găsești cea mai bună metodă de a ajunge aproape de comunitate și de a-ți face serviciile vizibile. În orice caz, mereu există soluții pentru a combate situațiile dificile. Așadar, în acest articol, echipa Next Door îți propune niște idei pentru a-ți aduce organizația mai aproape de comunitate și pentru a-ți promova  servicii cu scopul de a deveni mai vizibil.

  1. Cunoaște-ți audiența. Care este grupul tău țintă?

Înaintea lansării unui eveniment sau a unei campanii, primul pas este definirea exactă a grupului țintă. Chiar dacă lucrezi cu persoane vârstnice este important să definești un interval de vârstă, nevoile principale, locația și alte aspecte care pot influența diseminarea strategiei tale. Dacă organizația ta furnizează consiliere psihologică pentru persoane vârstnice, poate vrei să te uiți spre exemplu la situația persoanelor vârstnice ce se confruntă cu singurătatea. După ce ai stabilit profilul grupul tău țintă, poți începe să pregătești strategiile de comunicare cu acele persoane. Acest lucru se poate întâmpla cu ajutorul cluburilor pentru seniori sau prin împărțirea pliantelor într-o zonă de interes pentru serviciile tale.

2. Alege-ți canalele de comunicare

Cu cât este mai prezentă organizația ta în comunitate, cu atât mai bine! Așadar,  ținând cont de faptul că țelul tău este să fii activ la nivel local ar trebui să profiți atât de mediul online, cât și offline. Spre exemplu, poți realiza campanii online pentru ultimele tale evenimente adresate persoanelor vârstnice (ex: eveniment de socializare sau zile de voluntariat) și să le distribui pe grupuri de Facebook. O altă idee practică, dacă ai resursele financiare adecvate, ar fi să investești în promovarea plătită pe social media pentru a ajunge la o audiență mult mai largă și mai specifică. Spre exemplu, ai putea realiza o promovare plătită pentru o vizită la muzeu organizată prin intermediul clubului de seniori și să setezi criteriul de audiență pentru persoane peste 65 de ani, din cartierul X, care au interese în cultură, muzică și arte.  În acest fel, combini atât diseminarea activităților online, cât și a celor offline. Cu toate acestea, ține minte că o abordare offline poate fi mult mai benefică pentru anumite persoane vârstnice! Ai putea folosi pliante, postere, bannere pe care să le afișezi în cartierul tău cu sprijinul autorităților locale.

3.  Colaborează cu alte organizații locale

Fă-ți temele și poți găsi alte organizații care te pot ajuta cu diseminarea serviciilor tale. Poți colabora și cu o farmacie locală sau chiar cu un magazin pentru a afișa câteva materiale informative, angajații lor încurajând clienții vârstnici să afle mai multe detalii despre organizația ta.

4.  Apelează la voluntari

Aducerea organizației tale mai aproape de comunitate înseamnă o conectare mai bună cu localnicii. Ai putea realiza un apel pentru voluntari sau organiza un eveniment caritabil în cartierul tău. Oamenii sunt dispuși să ajute, dar au nevoie de informații legate de cum și când pot face asta. În acest fel,  îți vei promova organizația și vei aduce și oamenii mai aproape unii de alții. De asemenea, ai putea organiza un eveniment local cu intrare liberă, cum ar fi un mic festival, o petrecere de cartier sau un târg pentru organizații non-profit.

Tags