Idei de activități pentru a rămâne activ și după pensionare (Scris de Consorci de la Ribera)

Apr 1, 2022

Scris de Consorci de la Ribera

Pensionarea este un nou capitol captivant din viață, chiar dacă poate nu te mai simți la fel de agil psihic sau în bună formă fizică ca atunci când munceai activ. Cu toate acestea, există câteva metode de a-ți crește nivelul de energie după ce te pensionezi.

În acest articol vei găsi câteva sfaturi care te pot ajuta să ai o viață dinamică și plină de bucurie după ce ieși la pensie.

În primul rând, gândește-te la toate activitățile pe care voiai să le faci când munceai, dar nu ai avut timp. Apoi, ai în vedere starea ta actuală de sănătate, situația financiară și relațiile de familie. În final, fă o lista cu toate prioritățile de la cel mai important lucru la cel mai puțin important. Recomandăm să incluzi în lista ta activități care promovează bunăstarea fizică și mentală, cum ar fi exercițiile regulate, înscrierea într-un club, călătoritul, voluntariatul, cântatul la un instrument muzical sau chiar învățarea unei limbi străine.

În acest articol, ne vom concentra pe exercițiul fizic care te ajută să te menții în formă și îți permite să trăiești indepedent pe măsură ce înaintezi în vârstă. Poți face activități simple, cum ar fi mersul pe jos, înotul, dansul, cățăratul, yoga, pilates, tai chi sau cycling. Organizația Mondială a Sănătății recomandă să faci 10,000 de pași pe zi, prin urmare, recomandăm utilizarea unui pedometru care să îți numere pașii.

Pe de altă parte, relațiile te pot ajuta să îți păstrezi o bună sănătate mentală. Cel mai ușor mod de a fi implicat în activități sociale este să te alături unui club sau unui grup cu interese comune. Spre exemplu, dacă te alături unui club de cățărat, vei fi în formă și activ social. În plus, pensionarea este o oportunitate bună și pentru a-ți întări relațiile familiale.

Un exemplu în acest sens este Programul Algemesi Camina din Spania.

Departamentul de Sănătate din Ribera împreună cu consiliul municipal al Algemesi (Valencia, Spania) promovează de 5 ani programul Algemesi Camina. În acest proiect, persoanele de peste 60 de ani până la 85 de ani se întâlnesc și merg pe jos de două ori pe săptămâna alături de o echipă de fizioterapeuți. Profesioniștii fac încălzirea și exerciții pentru întindere musculară înainte și după plimbare. Sunt patru grupuri, de dimineață și de după-amiază, unde se alătură în jur de 30 de seniori pentru fiecare, totalul de participanți fiind în jur de 120. Diferența de vârstă și condiția fizică nu reprezintă un obstacol pentru a te alătura unui grup deoarece fiecare are un nivel diferit de intensitate. Așadar, participanții încep și termină toți împreună, dar pe traseu urmăresc două rute diferite cu scopul de a se adapta diverselor categorii de vârstă și de ritm. O dată pe lună, ei merg într-o zona recreativă pentru a face un picnic. De asemenea, ei promovează activități conectate cu tradițiile și festivitățile locale. Fiind întrebați, seniorii menționează sentimentul de comunitate, timpul de calitate petrecut împreună și cât de benefice sunt aceste activități. Nu este un secret că toți participanții vor să continue participarea în acest proiect.

Tags